5 Puncte forte ale antreprenorilor de succes pe care trebuie să le ştii

puncte forte ale antreprenorilor

Sunt aşa de importante punctele forte? Nici nu ai idee. Componenta principală în antreprenoriat este ghiciţi cine? Exact. Antreprenorul.

Ca antreprenor, dar şi ca angajat de cele mai multe ori, trebuie să ai convingerea că drumul pe care îl parcurgi pentru îndeplinirea obiectivelor tale nu este în zadar şi să îi conferi valoare. Astfel, punctele forte nu sunt doar importante, sunt esenţiale.

Bineînţeles, poate depinde de fiecare individ în parte şi de viziunea sa, suntem tipologii diferite şi unice. Însă indiferent de industria în care se consolidează afacerea respectivă trebuie să fii sigur că ai o bază a ta solidă cu care poţi porni la drum şi care nu te lasă să dai înapoi orice ar fi.

puncte forte ale antreprenorilor
Iată câteva puncte forte ale antreprenorilor de succes:

1 – Motivaţie

Da, iată încă un articol în care se vorbeşte despre motivaţie. Nu există nici un drum pe care poţi porni fără determinare, hotărâre, pasiune şi o flacără a ta care arde neîncetat pentru a-ţi pune în aplicare ceea ce te face fericit. Înainte să porneşti pe drumul antreprenoriatului, asigură-te că găseşti motivaţia pe lista ta de puncte forte ale antreprenorilor. Nu ezita să-ţi pui întrebări precum: Care este motivaţia mea? De ce acest lucru mă motivează? Cum pot face să realizez lucrurile ce mă motivează? Şi găseşte răspunsurile, nu le lăsa pe post de întrebări retorice.

2 – Angajament

 Găseşte-ţi energia şi dăruirea pentru care îţi doreşti să pătrunzi pe drumul antreprenorilor şi menţine-le. Da, uneori va fi nevoie să îţi asumi riscuri, “nu rişti, nu câştigi”, corect? Uneori vei pierde, alteori vei câştiga, dar întotdeauna vei avea ceva de învăţat din fiecare situaţie şi aşa îţi vei forma experienţa, însă angajamentul trebuie să existe pe lista de puncte forte ale antreprenorilor

3 – Inovare

Dacă nu ești dispus sa faci lucrurile diferit si sa vezi ceea ce funcționează în cazul tău, nu vei avea succes pe termen lung. Lumea este într-o continuă formare şi dezvoltare, acelaşi şablon sau strategie de ieri nu va funcţiona astăzi şi invers. Testează, testează, testează cât de mult poţi şi adaptează-te la tot ce te înconjoară, servicii, oameni, strategii, tehnologii. Lasă-ţi imaginaţia şi creativitatea să zboare însă fii precaut. Ce vreau să spun?  Ştii poate mai bine ca mine că “nu tot ce zboară se mănâncă”.

4 – Comunicare

Nu din nou…comunicare. Ei bine, vei vedea în aproape toate articolele scrise şi bine documentate de către mine că voi vorbi mai mult sau mai puţin despre comunicare. Filozofia mea este simplă şi se bazează pe comunicare. De ce? Ei bine, comunicarea este cheia succesului în relaţiile interumane. Aceasta reprezintă unul dintre elementele de bază fără de care nu poţi fi antreprenor. Cand vine vorba despre puncte forte ale antreprenorilor, permite-mi te rog să îţi spun că nu contează mult, ci are o greutate extraordinară modul în care îţi expui şi comunici viziunea ta celor cu care intri în contact. Trebuie să fii clar şi direct când vine vorba despre obiective şi acţiunile necesare pentru îndeplinirea acestora, deoarece vei interacţiona cu categorii variate de public, zilnic.

5 – Experienţă educaţională

Realizează o retrospectivă şi notează ceea ce cunoşti deja şi ceea ce nu cunoşti. Documentează-te în legătură cu calificările şi cunoştinţele de care ai nevoie. Nu contează că eşti la început de drum, contează determinarea cu care porneşti pe acel drum. Urmăreşte şi observă ce cursuri ai putea face pentru a avea o vedere de ansamblu asupra etapelor construirii unei afaceri. Caută să fii la curent cu noutăţile şi ştirile din lumea antreprenoriatului, citeşte chiar şi cărţi relevante domeniului pentru a te dezvolta în această direcţie şi pentru a obţine rezultatele dorite.

Dacă ai mai multă încredere în tine după ce ai citit acest articol, nu  uita să conturezi şi să te dezvolţi constant în materie de puncte forte.

Îţi recomandăm câţiva oameni minunaţi precum Natalia Berezovskaia, Mihaela Tatu şi Luca George( fondatorul Lu-K Beats) care au trecut pe la noi şi ne-au povestit cum şi-au valorificat punctele forte.

Dă-le de veste şi prietenilor şi lucraţi la dezvoltarea voastră împreună!

LASĂ-NE UN COMENTARIU