Ți-ai dorit întotdeauna să fii propriul tău șef și să poți lucra de oriunde? Eu cred că da. Probabil ai fi început mai devreme dacă ai fi știut de unde și cu ce să începi.
De multe ori, aspectele ce țin de înființarea unei afaceri ne descurajează, mai ales suma necesară de bani pentru investiția inițială. În acest caz, îți vin astăzi în ajutor și îți voi prezenta 6 idei de afaceri cu bani puțini care se potrivesc pentru oricine.
Firmă de curățenie la domiciliu
Prima din cele 6 idei de afaceri cu bani puțini este cea a unui business care oferă servicii de curățenie la domiciliu. Trăim în secolul vitezei și al tehnologiei, iar timpul pare tot mai scurt pe zi ce trece. Astfel, căutăm constant modalități noi pentru a-l valorifica. Această variantă de afacere este printre cele mai bune decizii când vine vorba să lansezi ceva ce este sigur, profitabil și pe termen lung. Investiția este una minimă, în mare parte pentru materiale, soluții și angajarea câtorva oameni pentru început. Mai mult, contextul actual, alături de lipsa timpului face ca prețurile să fie de două ori mai piperate, oamenii apelând la astfel de servicii mult mai des ca înainte.
Pregătirea dulciurilor sănătoase
Cu toții ne dorim să mâncăm mai sănătos și să ne îmbunătățim calitatea vieții, întrucât suntem intoxicați și sufocați de coloranții, pesticidele și aditivii din alimente.
Dulciurile nu trebuie deloc să fie atât de dăunătoare până la urmă, dacă știi cum să le pregătești și folosești ingredientele potrivite în prepararea lor. Poți avea un mare succes alegând să lansezi o astfel de afacere din categoria celor 6 idei de afaceri cu bani putini. Dulciurile sănătoase sunt de interes pentru numeroase categorii de public, de la sportivii de performanță care își doresc să se mențină în formă, până la persoanele bolnave cu un regim strict sau copiii.
Afacere eCommerce
Întrucât tot mai multă lume se mută în mediul online și încearcă să își creeze o prezență, persoanele interesate pot deveni potențiali clienți ai unei afaceri care se ocupă cu comercializarea jucăriilor sau a hainelor, poate chiar a mâncării pentru animale sau, în final, poți alege să deschizi un banal anticariat online pentru acestea. O astfel de idee se poate transforma într-o afacere stabilă și profitabilă. Mai mult, poți urmări tot ceea ce se întâmplă pe platforma unde ai găzduit magazinul din confortul propriei case în timp ce îți servești cafeaua.
Agenție de recrutare
Deși probabil te gândești la faptul că există deja multe astfel de afaceri pe piață și ar fi inutil, îți recomand să încerci. Partea de recrutare reprezintă cea mai importantă verigă, deoarece multinaționalele și companiile de orice fel întâmpină frecvent dificultăți în a-și găsi specialiști care să le ocupe locurile vacante. Ai putea face un profit mai mare decât te-ai aștepta, iar investiția este nesemnificativă.
Organizare de evenimente
Dacă ești o persoană sociabilă, energică și acorzi atenție detaliilor, atunci ți se potrivește ca o mănușă și trebuie să o incluzi în lista ta de idei de afaceri mici sau care necesită puțini bani. Ai ocazia să te ocupi de o gamă variată de servicii precum: nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru diverse evenimente, conferințe, lansări de produse sau traininguri. Mai mult, este un domeniu dinamic, plin de provocări unde ai șanse reale de câștig. Ține minte că este, totuși, un domeniu unde un rol foarte important îl joacă experiența și relațiile pe care le creezi cu diverși colaboratori și clienți.
Servicii de asistență sau secretariat
Chiar dacă nu pare tentant la prima vedere, acest fel de servicii ajung să fie din ce în ce mai bine plătite. Nu implică o investiție foarte mare și nici nu ai nevoie de experiență. Astfel, dacă ești recunoscut pentru abilitățile bune de comunicare, abilitățile organizatorice puternice și pentru gestionarea bună a timpului, atunci s-ar putea ca acest fel de afacere să ți se potrivească.
După cum observi nu există o afacere potrivită sau nepotrivită și nici vreo rețetă magică pentru profit peste noapte. Iar dacă pasiunea ta este hrănită, acest lucru este tot ce contează, profitul va exista. Cum? Prin muncă constantă, perseverență și determinare. Pentru un start în antreprenoriat de succes, îți recomandăm câteva elemente de bază pe care ar trebui să le cunoști.
Care dintre aceste idei de afaceri cu bani puțini ți s-a părut interesantă și ai vrea să o încerci chiar acum? Spune-ne opinia ta și susține-ne în continuare pentru a afla tot de ce ai nevoie în domeniul antreprenorial! Tu Inspiri România își dorește să… te lași inspirat!
Sunt antreprenor, consultant și coach de business cu peste 15 ani de experiență.
Ca profesionist și ca persoană extrem de creativă, reușesc întotdeauna să creez, pentru clienții mei, în special pentru membrii comunității #EuGândesc, mixul perfect de soluții care să îi pună în valoare. Lucrez doar cu antreprenori care aleg să gândească logic, să își folosească rațiunea ca mijloc de cogniție, care își propun DOAR vise mari dublate de obiective clare și strategii de implementare în pași mici, bine calculați.