Dragoș Anastasiu | Orientarea liceenilor către o carieră în antreprenoriat

Ascultă Episod
dragos anastasiu cariera in antreprenor

Dragos Anastasiu, invitatul acestui episod, este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri români, având peste 25 de ani de experiență continuă în antreprenoriat. Dragoș este o persoană care a experimentat foarte mult în cariera sa profesională, începând ca doctor în Germania și ajungând un antreprenor de succes în România cu mai multe întreprinderi, în special în industria turismului.

Dragoș Anastasiu consideră că principalul motiv, care împiedică potențialul României și al tinerilor la început de drum este comportamentul adesea întâlnit atât la românul de rând, cât și la clasa conducătoare, un comportament caracterizat prin indiferență și lipsa de inițiativă.

Astfel, un aspect important pentru tinerii care doresc să se orienteze către o carieră de antreprenor, este să înțeleagă modul de gândire al românilor și să acționeze contrar acestei mentalități pentru a putea să pornească o inițiativă care, în viitor, să aibă toate șansele de a deveni o afacere de succes. Tinerii au nevoie de inspirație și de insuflarea unui așa-zis spirit antreprenorial, care se constituie din dorința de a acționa și virtutea de a-ți păsa.

dragos anastasiu despre o cariera de antreprenor

„Pentru tineri este important să-și găsească o pasiune și să o transforme într-un business.”

Dragoș Anastasiu

Pentru tinerii nesiguri sau care doresc să experimenteze, există o modalitate prin care se poate încerca o carieră în antreprenoriat: intraprenoriatul. „Intraprenoriatul este o soluție extraordinară pentru antreprenorii în devenire”, spune Dragoș. Acesta oferă șansa celor angajați în corporații și care dispun de calitățile necesare, precum perseverență și inițiativă, să primească responsabilitatea necesară pentru a administra diferite întreprinderi sau produse ale unei companii.

Timeline al interviului cu Dragoș Anastasiu:
00:58Cine este Dragoș Anastasiu 02:50Despre potențialul României și al tinerilor 15:41Ce ar trebui liceeni să cunoască despre antreprenoriat 27:33Sfaturi pentru tinerii la început de drum și exploatarea pasiunilor proprii

Află mai multe despre Dragoș Anastasiu și afacerile sale, accesând cu ușurință următoarele shortcut-uri:

Nu uita! Prin abonarea la newsletterul Tu Inspiri România, vei fi la curent cu viitoarele episoade din emisiunea From FINISH to START, locul unde antreprenorii români își dezvăluie parcursul profesional și oferă sfaturi prețioase celor la început de drum.

FROM FINISH TO STARTEpisod 74