Cum a apărut podcastingul – de la idee la lansare

Istoria Podcastingului

Ești pregătit să participi la una dintre cele mai mari schimbări media din ultimele decenii?

Deși atunci când termenul de „podcast” a apărut prima dată, foarte puțini oameni știau ce înseamnă. În zilele noastre, situația se schimbă treptat, iar podcastingul devine din ce în ce mai cunoscut și important în afaceri sau educație, dar mai ales pentru dezvoltare personală.

Astăzi, podcasturile sunt ușor de găsit, de descărcat și, mai ales, de folosit. Rămâi alături de mine până la finalul articolului pentru a descoperi cum a apărut podcastingul și cum au ajuns podcasturile să „vorbească”.

Podcastingul explicat

Podcastul, denumit inițial „postare audio pe blog”, este o metodă inovatoare de creare a conversațiilor, oferind creatorilor de conținut un mod nou și captivant de a-și împărtăși ideile și de a-și face vocile auzite de un număr mare de persoane.

cum a aparut podcastingul podcastingul explicat

O serie de podcasturi reunește, de obicei, una sau mai multe gazde recurente angajate într-o discuție despre un anumit subiect sau eveniment. Discuțiile și conținutul dintr-un podcast pot varia de la scenarii atent realizate până la improvizații de moment, amuzante și ingenioase. Astfel, frumusețea podcastului este alcătuită din combinația dintre abordarea tematicilor variate și producția sonoră elaborată, dar artistică. Multe canale de podcast pun la dispoziție un site web asociat cu note ale emisiunii, biografii ale oaspeților, transcrieri, resurse suplimentare, comentarii sau chiar un forum comunitar dedicat discuțiilor.

Cum a apărut podcastingul – o scurtă istorie

De-a lungul anilor, podcastul a evoluat de la a fi un simplu fișier audio la a avea efecte speciale și a folosi tehnici de povestire pentru a răspândi informații într-o manieră distractivă și captivantă. Primii creatori au profitat de costurile scăzute de producție în crearea unui podcast și au început să contribuie la construirea drumului pentru toți ceilalți care vor urma să folosească această nouă modalitate de transmitere a informațiilor și de divertisment.

Cum a apărut podcastingul și cum a evoluat de-a lungul timpului? Hai să vedem:

  • 2004 – podcastingul este dezvoltat de Adam Curry și Dave Winer. Curry a scris un program numit iPodder care i-a permis să descarce automat emisiuni radio de pe internet pe iPod. Mai mulți dezvoltatori au îmbunătățit idea și, așa, podcastul s-a născut oficial. Curry însuși a continuat să găzduiască mai multe podcasturi populare, printre care cel mai recent este un spectacol numit No Agenda.
  • Octombrie 2004 – apare primul furnizor de servicii de podcasting: Liberating Syndication
  • Mai 2005 – lansarea primului ghid de podcasting: Podcasting: Do It Yourself Guide| Todd Cochrane
  • Iunie 2005 – Apple introduce podcasturile în iTunes 4.9
  • Iulie 2005 – George W. Bush este primul președinte care primește discursul săptămânal ca podcast
  • Octombrie 2005 – Yahoo lansează un site de căutare podcast; oamenii pot asculta și se pot abona
  • Decembrie 2005 – New Oxford American Dictionary declară cuvântul „podcast” drept cuvântul anului
  • Iunie 2016 – Apple anunță un miliard de abonați la podcast

Podcastingul, în plină expansiune

În anul 2016, potrivit unui studiu Radio Ink, numărul total al descărcărilor a ajuns la peste un miliard de episoade de podcast pe lună, devenind, astfel, platforma media cu cea mai rapidă creștere de pe planetă.

Odată cu trecerea timpului, numerele devin din ce în ce mai impresionante. Potrivit ListenNotes, au existat aproape 197.000 de noi podcasturi lansate în 2018, iar în anul următor, această cifră a ajuns la 316.000. Dacă creșterea a părut destul de semnificativă în 2019, 2020 a adus peste 954.000 de noi emisiuni de podcasting cu aproape 2 podcasturi create în fiecare minut, transformând acest număr într-un număr record, fiind triplu față de anul precedent.

Acum că știi cum a aparut podcastingul, e timpul să te apuci de treabă, nu-i așa?

Podcastul este în continuă evoluție, iar ceea ce a început în 2004 drept o nișă de mass-media de care nu auzise nimeni, acum este cunoscută ca o industrie de miliarde de dolari. Eu abia aștept să văd ce urmează pentru podcasturi în viitor, iar dacă tu te afli printre acei curioși îndrăzneți care vor să folosească acest instrument în favoarea lor, rămâi aproape de canalul Tu Inspiri România, locul perfect în care poți asculta podcasturi de calitate și ești mereu la curent cu informații legate de podcasting și antreprenoriat.