Invitatul de astăzi este un om simplu care a început de la zero. Astfel, Ilie Pană a avut curajul de a se avânta în zona producției, încercând să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor creând un produs care să existe fizic.
Ilie Pană este unul din oamenii care a înțeles că nu există posibilitatea de a te îmbogăți peste noapte. Dacă îți dorești să construiești ceva solid și pe termen lung, metodele ușoare de a-ți câștiga existența nu sunt cea mai bună opțiune.
A ales să se ocupe de producția șosetelor dintre toate opțiunile disponibile. De ce? Ei bine, și-a dorit să se ocupe de o producție cu care poate inova și poate fi competitiv pe piață, dar totodată să fie și rezonabilă că investiție.
Sfatul lui Ilie Pană atât pentru cei aflați la început de drum cât și pentru cei cu experiență este să facem întotdeauna ceea ce simțim și ce se potriveste pentru situația în care ne aflăm și să nu facem ceea ce este scris în cărțile de teorie.
Dacă te dedici unui lucru, cu siguranță va ajunge la un nivel performant pe termen lung.
Ilie Pană
Timeline Episod
Dacă ești inspirat și pasionat de domeniul producţiei şi tehnologie, te invităm să urmăreşti activitatea pe care o desfășoară Ilie Pană accesând următoarele linkuri:
- https://www.linkedin.com/in/iliepana/?originalSubdomain=ro
- https://www.facebook.com/iliepanaofficial/
- https://laboratoruldesosete.ro/
”Tu inspiri România” este un canal de podcasturi dedicate promovării antreprenoriatului românesc, indiferent că el se desfășoară cu succes în țară sau în străinătate. Dorința noastră și a invitațiilor noștri este de a împărtăși cu voi povești, eșecuri, secrete și sfaturi folositoare pe care să le puteți pune în practică, dar și momente fun cu quizuri și polluri.
Dacă te-am convins și vrei să iei parte la misiunea noastră, te invităm să te abonezi la ”Tu Inspiri Romania”, iar noi vom avea grijă ca tu să primeşti în timp real notificări despre episoadele care sunt relevante pentru tine!
Sunt antreprenor, consultant și coach de business cu peste 15 ani de experiență.
Ca profesionist și ca persoană extrem de creativă, reușesc întotdeauna să creez, pentru clienții mei, în special pentru membrii comunității #EuGândesc, mixul perfect de soluții care să îi pună în valoare. Lucrez doar cu antreprenori care aleg să gândească logic, să își folosească rațiunea ca mijloc de cogniție, care își propun DOAR vise mari dublate de obiective clare și strategii de implementare în pași mici, bine calculați.