Diana Stinga este antreprenoare de peste 20 de ani și a activat până acum în domenii ca cel de producție, construcții, HoReCa, iar acum în zona de energie regenerabilă. Este project manager în compania Darcom Energy, care a luat naștere în anul 2008. De atunci aceasta vine cu soluții ca oamenii să poată opta pentru a utiliza energia solară.
Chiar dacă la începutul anilor 2000 domeniul energiei regenerabile abia lua naștere în România, acesta s-a dezvoltat într-un ritm alert în ultimii ani. Acest fapt se datorează numărului mare de oameni care aleg această variantă prietenoasă cu mediul. Pentru oameni primează bineînțeles partea de reducere și optimizare a costurilor, însă aceștia își doresc și să devină independenți din punct de vedere energetic, dar și să protejeze mai mult mediul.
„De multe ori businessul e ca un copil.”
Diana Stînga
Având trei copii, Diana a comparat businessul cu un copil, care are nevoi pe care trebuie să știi să le gestionezi. Într-o companie trebuie să înveți continuu pentru a te dezvolta, trebuie să te adaptezi la societatea în care activezi și nu în ultimul rând să investești timp și dragoste. Atunci când conduci o afacere trebuie să fii atent la nevoile ei și totodată la nevoile clienților pentru a reuși să păstrezi un echilibru. Antreprenoarea aplică în afaceri principiul că metodele aplicate care te-au adus până la un punct, nu te pot duce mai departe, reușind cel mult să te țină pe loc.
Dacă experiența Dianei Stînga te-a inspirat și vrei să îi urmărești activitatea în continuare, o poți face accesând următorul link:
- Pagină de LinkedIn
Timeline al episodului cu Diana Stînga:
Alătură-te nouă, abonându-te la newsletterul Tu Inspiri România, pentru a fi la curent cu viitoarele episoade din emisiunea From FINISH to START, locul unde antreprenorii români își dezvăluie parcursul profesional și oferă sfaturi prețioase celor la început de drum, și nu numai.
Andrei este un pasionat de comunicare si dezvoltare continuă, considerand ca atentia la detalii sta la baza diferentierii.