A sosit timpul pentru doza ta săptămânală de inspirație!
,,Tu Inspiri România” o are astăzi ca invitată pe Oana Zidaru, fondatoarea ,,Oz Style” și unul dintre antreprenorii de la ,,Arena Leilor”. Fiind o persoană visătoare și optimistă, aceste calități îi permit să lupte pentru atingerea idealurilor sale.
Încă de când era copil, a avut o pasiune pentru ondularea părului. O perioadă îndelungată a folosit dispozitive care emiteau căldură, fapt ce a avut de multe ori un impact negativ asupra părului ei. Astfel, în timpul pandemiei, a căutat soluții care să vină în avantajul său din acest punct de vedere, dar și al altor femei – în acest mod, a luat naștere business-ul ei.
Aflându-se la început de drum, Oana Zidaru a luat hotărârea de a participa la ,,Arena Leilor”, aflându-se într-un moment critic din cauza concurenței. Emoțiile nu au ocolit-o, mai cu seamă că urma să concureze cu antreprenori experimentați, dar atitudinea optimistă a ajutat-o să iasă din zona de confort, ceea ce i-a deschis multe uși. De altfel, în cadrul competiției, s-a simțit apropiată de Cristina Bâtlan, care a susținut-o în permanență.
Înainte de a intra în business, a activat în presa online timp de 13 ani unde a realizat articole în sfera beauty. Cu toate că nu a știut din prima că va ajunge să conducă o afacere, experiența respectivă i-a fost utilă.
Oana Zidaru
Important este să nu-ți pierzi coloane vertebrală
Oana
Inițial, lipsa de cunoștințe i-a stat în cale – în consecință, a apelat la intuiție. A vrut să își producă ondulatorul fără căldură într-o fabrică de pe raza Brăilei, crezând că este soluția optimă. Realitatea a fost alta întrucât acea fabrică nu a ținut cont de cerințele primite. Pe de altă parte, concurența a constituit o altă provocare, dar invitata nu s-a dat bătută, fiind conștientă că face lucrurile bine.
Oana Zidaru îndeamnă tinerii să aibă încredere în ei înșiși deoarece de aici pleacă totul – dacă tu nu ai încredere în tine, susținerea pe care o primești din exterior devine irelevantă. Totodată, timpul este prețios, iar amânarea este un dușman. De aceea, dacă o persoană are o idee, nu trebuie să ezite în a o aplica – în caz contrar, concurenții o vor ajunge din urmă. Chiar dacă greșește, va avea șansa de a învăța lecții prețioase.
Timeline episod
Vrei să afli ce înseamnă cu adevărat antreprenoriatul de succes? Abonează-te la newsletter-ul ,, Tu Inspiri România” pentru a primi cele mai noi vești despre episoadele ,,From FINISH to START”.
Dacă vrei să afli lucruri despre partea tehnică a unui podcast, dar și ce implică o strategie SEO, te invităm pe ,,Noi Producem Podcast”, respectiv pe ,,Think Up Marketing”.
Andrei este un pasionat de comunicare si dezvoltare continuă, considerand ca atentia la detalii sta la baza diferentierii.