În episodul de astăzi îl avem invitat pe Radu Turcesu, tânărul de altădată care fugea mereu după o idee nouă. Astăzi, Radu face PR & Comunicare în leadership, comunicare de criză și comunicare în mediul politic.
Antreprenorul ne transmite mesaje foarte puternice și sfaturi practice care ar putea ușura viața oricui. Tot el, vine și aduce o nouă perspectivă în ceea ce privește antreprenoriatul și ne îndeamnă să învățăm să ne adaptăm cât mai rapid și să învățăm ce este răbdarea.
Radu nu a vrut să fie un om legat de cifrele din domeniul bancar unde lucra, dar nici de un șef, așa că și-a luat viața în proprile mâini și a reușit să devină antreprenor. Tocma de aceea, el vine și sparge mitul coform căruia atunci când ai businessul tău și lucrezi singur, este mai ușor pentru că nu ai un șef.
Tot el ne mărturisește că după o serie de experiențe atât pozitive, cât și negative, a reușit să ajung la un echilibru. Toate aceste experiențe l-au făcut să realizeze că singura certitudine în viață este schimbarea. Radu ne duce la celălalt pol unde ne arată că antreprenoriatul este plin de incertitudini, iar dacă nu reușești să înveți să trăiești cu aceste incertitudini, locul tău nu este acolo.
“ În orice criză există oportunitate, depinde cum te setezi mental.”
Radu Turcescu
Timeline Episod
Mai multe despre Radu Turcescu
Dacă povestea lui Radu Turcescu te-a inspirat și vrei să știi mai multe, o poți face accesând link-urile de mai jos:
Alte podcast interviuri inspirationale
”Tu inspiri România” este un canal de podcasturi dedicate promovării antreprenoriatului românesc, indiferent că el se desfășoară cu succes în țară sau în străinătate. Dorința noastră și a invitațiilor noștri este de a împărtăși cu voi povești, eșecuri, secrete și sfaturi folositoare pe care să le puteți pune în practică, dar și momente fun cu quizuri și polluri.
Sunt antreprenor, consultant și coach de business cu peste 15 ani de experiență.
Ca profesionist și ca persoană extrem de creativă, reușesc întotdeauna să creez, pentru clienții mei, în special pentru membrii comunității #EuGândesc, mixul perfect de soluții care să îi pună în valoare. Lucrez doar cu antreprenori care aleg să gândească logic, să își folosească rațiunea ca mijloc de cogniție, care își propun DOAR vise mari dublate de obiective clare și strategii de implementare în pași mici, bine calculați.